Cauta

Newsletter

Circuit Polonia si Aventura Baltica

Circuit Polonia si Aventura Baltica

Statiuni:

  • Varsovia, Polonia

Tipul vacantei: Circuit
Tematica vacantei: Cultural
Modalitate transport: Autocar

 

 

 

 

 

CIRCUIT Polonia si Aventura Baltică

 

 

13 zile: Cracovia – Czestochowa – Varşovia – Kaunas – Riga– Tallinn – Helsinki– Rundale - Vilnius– Gdansk – Malbork – Torun – Lodz – Wroclaw – Katowice

 

 

DATE DE PLECARE 2019: 21.06; 05.07; 19.07; 02.08; 16.08
 

 

Program

 Ziua 1. București – Budapesta
Călătoria noastră începe din cea mai modernă autogară din România - Autogara Centrală - București, la ora 6.30 dimineața. Verifică lista cu oraşele prin care tranzităm ţara. Ajungem în cursul serii la Budapesta. Cazare în Budapesta.

 Ziua 2. Budapesta - Cracovia
Plecăm din Budapesta, o destinație familiară, și ne așezăm confortabil în scaunele autocarului. Trecem prin Slovacia, traversăm Munții Tatra prin Parcul Național Tatra Mică ce ne oferă câteva cadre spectaculoase ce trebuie suprinse cu obiectivul. Ajungem după-amiaza în Cracovia și descoperim primele semne care ne confirmă că suntem într-o fostă capitală, loc de încoronare și reședință a monarhilor polonezi până în 1734. Pe colina Wawel, situată deasupra râului Vistula, admiram cel mai important complex arhitectonic, fosta reședință regală, Castelul Wawel şi Catedrala fortificată Wawelska.
Urmăm ruta clasică turistică a Cracoviei, denumită Calea Regală așa că, următorul nostru popas este în Piața Centrală unde ghidul nostru ne va dezvălui câteva secrete despre viața lui Karol Wojtyla (Papa Ioan Paul II) și despre frământările cotidiene ale lui Copernic, geniul care a avut curajul să spună că nu suntem buricul Universului.

Moment de răgaz:
Cu siguranță ai observat numărul copleșitor de mare a consoanelor din vocabularul polonez. Ca să le poți ignora cu seninătate, hai să gustăm un pahar sau două de Tatanka - supranumită și "placinta de mere" datorită gustului său puternic aromat. Băutura tradițională este un amestec de vodka zubrówka, suc de mere și scorțisoară. Se servește cu un strop de lămâie și gheață. Delcios!
In cursul serii ne deplasam la hotelul nostru din Cracovia pentru cazare.

 Ziua 3. Cracovia – Czesctochowa – Varşovia
Ne continuăm călătoria spre Czestochowa. Orașul gazduiește Mănăstirea Jasna Gora ridicată în secolul al XIV-lea care atrage mii de pelerini din întreaga lume în fiecare an. În mănăstire vom putea admira celebra icoană a Madonei Negre, despre care se spune că este făcătoare de minuni. Se povestește că icoana ar fi reușit să oprească invazia trupelor suedeze în sec XVII și să salveze mănăstirea de jaf. Pornim mai departe la drum hotărâți să cucerim capitala Poloneză, Varșovia . Ajungem in Varsovia, iar prima oprire o facem în Centrul Vechi, inclus pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO. Suntem înconjurați de clădiri impunătoare, edificii care au marcat momente cruciale din istoria Poloniei. Ne impresionează Catedrala Sf. Ioan, Piata Veche, Fortăreața Barbakan, Columna lui Sigismund III, Palatul Regal si Biserica Sfântei Cruci în care este ținută inima celui mai romantic compozitor din toate timpurile, Frederik Chopin.

Moment de ragaz:
Dacă timpul ne permite, facem și o scurtă plimbare în parcul Lazienki cu al său impresionant “Palat plutitor", reședința de vară a ultimului rege al Poloniei, Stanislaw August Poniatowski.
In cursul serii ne indreptam spre hotelul nostru din Varsovia pentru cazare.

 Ziua 4. Varsovia – Kaunas - Riga
Ne luăm rămas bun de la Varșovia de pe faimosul Pod Dabrowski, loc perfect pentru poze. Drumul nostru continuă spre Kaunas, al doilea oraș ca mărime din Lituania. Orașul se desfășoară la întâlnirea râurilor Nemunas și Neris, iar atracțiile cele mai notabile se regăsesc în Centrul Vechi unde admiram Castelul Kaunas, Biserica Sf. Gheorghe, Piața Primăriei, Cartierul Evreiesc și Catedrala. Ne oprim la Mănăstirea Pazaislis - un monument baroc unic, considerat unul dintre cele mai frumoase exemple ale arhitecturii baroce mature din Europa de Nord si de Est. Plecăm din Kaunas complet uimiți de bogăția culturală a acestui oraș leton. Și imaginează-ți că n-am ajuns nici măcar în Riga.
In cursul serii ajungem in Riga. Cazare la hotel.

 Ziua 5. Riga – Tallinn
Capitala Letoniei, Riga asteapta sa ii descoperim frumusetile ascunse. Incepem turul de oras și ne oprim în centrul vechi, cu al său aer medieval, clădiri vechi pastelate, străzi înguste și pavate cu piatră cubică. Prima impresie este de oraș muzeu, dar fără aglomerația tipică altor orașe turistice. Unul dintre simbolurile orașului este “Casa cu Pisici”, care are și o poveste interesantă (lăsăm însoțitorului de grup plăcerea de a o relata). Obiectivele emblematice din Riga sunt Cetatea, Monumentul Libertății, Biserica Sf. Petru, Casa Capetelor Negre, o clădire barocă absolut superbă care ne amintește de Sibiul nostru. Aflăm, trecând prin fața Operei Naționale, că este orașul natal al celebrului balerin Mihail Barâșnikov. Ne impresionează Catedrala, aproape la fel de bâtrână ca Riga (1211).
Ne continuam drumul spre Tallin, oprindu-ne în orașul vechi înconjurat de zidurile cetății, obiectiv înscris în patrimoniul mondial UNESCO. Tallin mai este supranumit și “Silicon Valley al Europei”. Aspectul medieval al clădirilor și străduțelor înguste contrastează cu cafenele cu design interior minimalist de secol XXI. Admiram Castelul Toompea, Piața Primăriei și Catedrala Al. Nevsky. Cazare in Tallinn.

 Ziua 6. Tallinn – Helsinki- Tallinn
Timp liber in Tallinn sau va propunem excursie optionala in Helsikni, capitala Finlandei (biletele de feribot nu sunt incluse). Încă din port ne încântă priveliștea multicoloră a urbei finlandeze și ne facem o primă impresie încântătoare despre Helsinki.
Suntem preluati de autocarul local si impreuna cu ghidul incepem turul de oras: Piața Senatului, Catedrala Luterana, ale carei cinci cupole verzi cu numeroase coloane corintice si figurine presarate pe acoperis, reprezinta un element de mandrie pentru finlandezi. In contrast cu cu stilul architectural din Helsinki, Catedala Uspensky este o constructie ce seamana foarte mult cu bisericile muscovite cu turle din caramizi rosii cu cruce in varf, iar domurile sunt in forma de ceapa. Ne continuam aventura in capitala finlandeza si ajungem in fata unei cladiri interesante si in acelasi timp foarte ciudata Templul Circular, opera de arta arhitecturala contemporana si un loc de reculegere. In traseul noastru zarim si cladirea Parlamentului, apoi pasii ne poarta pana in fata Monumentului Sibellius.
Timp liber la dispozitie pentru a descoperi si alte frumuseti ale orasului.

Moment de ragaz:
Mergeti in cartierul Mannerheim, cu ale sale case colorate înșirate de alungul canalului. Aici va puteti bucura de o atmosfera colorată și vie, cu restaurante, baruri și cafenele animate de localnici și călători încântați. Incercati Leipäjuusto, o brânză făcută din primul lapte dat de vacă imediat după ce a fătat, însă poate fi folosit și laptele de ren sau capră pentru a face brânza. Laptele este închegat sub forma unui disc gros de 2-3 cm și odată ce brânza este formată, este coaptă sau pusă pe grătar pentru a-și primi petele maronii. Este servit alături de gem din mure galbenă, ca un aperitiv care să acompanieze cafeaua.

In cursul dupa-amiezii avem transfer catre port pentru imbarcare pe feribot si intoarcerea in Tallinn. Cazare la acelasi hotel din Tallinn.

 Ziua 7. Tallinn – Rundale – Vilnius
Plecam din Tallinn cu amintiri frumoase si ne indreptam spre urmatorul obiectiv din program –Palatul Rundale din Letonia, o bijuterie arhitectonică în stil baroc și rococco, opera lui Bartolomeu Francesco Rastrelli, același care a proiectat Muzeul Ermitage din Sankt Petersburg. Pătrundem într-o lume distinsă, elegantă, plină de rafinament, culoare si armonie. Palatul Rundale a servit ca reședință de vară a ducelui Ernst Johann von Biron, cel care a condus Ducatul Courland și Semigallia.
Construcția palatului a durat aproape 33 de ani și aflăm din istoria locului că în 1812 în timpul campaniei din Rusia, palatul a servit ca spital armatei lui Napoleon. Din nou la drum...
Ajungem in Vilnius, oras al cărui centru vechi face parte din Patrimoniul Mondial UNESCO. Ne încântă plimbarea printr-un labirint de străzi pietruite, parcuri, piațete, baruri, cafenele și restaurante. Observăm deasemenea o serie de biserici în stil neoclasic și baroc, absolut fermecătoare, precum Biserica Înălțării Domnului, Basilica Sf. Stanislav din Piața Centrală cu al său turn cu clopotniță complet separat de biserică. Ne mai atrag atenția Biserica Sf. Petru şi Pavel, clădirea Universității, Primăria și Biserica Rusească. Ne punem întrebarea, de ce oare acest oraș se mai numește și “Ierusalimul Nordului”? Seara cazare la hotel in Vilnius.

 Ziua 8. Vilnius – Gdansk
Părăsim Lituania cu intenții sindicaliste, ne așteaptă Gdansk, orașul care a devenit faimos datorită liderului de sindicat Lech Walesa și a mișcării politice “Solidaritatea”. Orașul are însă mult mai multă istorie de dezvălui decât biografia electricianului ajuns președinte. De îndată ce ajungem în vechiul oraș ne concentrăm pe clădirile și monumentele emblematice Gdansk-ului: Poarta de Aur, Primăria, Biserica Sf Maria, Muzeul Chihlimbarului, Fântâna lui Neptun, portul medieval, cu celebra macara construita in 1444, cea mai veche din Europa. Ruta regilor se termină când intrăm pe Strada Mariacka și continuăm pe Strada Lungă unde ni se dezvăluie șirul de cafenele, baruri și cluburi de noapte unde viața începe de abia după apusul soarelui. Metropola este o colecție nesfârșită de locuri cinematice, case colorate care datează din secolul XIV, bastioane impunătoare, turle înalte și dantelate ale catedralelor, străzi pietonale ce te îmbie la relaxare.
Ne indreptam spre hotelul nostru din Gdansk pentru cazare.

Moment de răgaz:
Seara ne retragem într-un bar de pe strada Mariacka ca să degustăm tăria locală care se numește Goldwasser. Băutura emblematică a celor din Gdansk este o băutură specială inventată de un olandez în 1598, Ambrosius Vermeulen. Ingredinetul secret din sticla de Goldwasser este aurul. Firicelele de aur de 22 și 24 de carate, de dimensiuni foarte mici, plutesc și sclipesc în alcool când agităm băutura. Prețul nu este prohibitiv, așa că ar fi păcat să nu ajungă o sticlă de Goldwasser la cină cu prietenii.
Dupa experienta interesanta pe care am avut-o degustand bautura locala “pretioasa” ne reintoarcem la hotel si ne pregatim de o noua aventura.

 Ziua 9. Gdansk – Malbork – Torun – Lodz
Plecăm din nordul Poloniei, spre sud și vizităm vechea capitală a cavalerilor teutoni -Malbork. Situat pe malul râului Nogat, la circa 40 km de coasta Mării Baltice, în apropierea orașului Gdańsk, Malbork este cel mai mare castel din lume după suprafață, și una dintre cele mai mari construcții de cărămidă din Europa. A fost construit în Prusia de către Cavalerii Teutoni, un ordin religios romano-catolic german de cavaleri, în forma tipică a cetăților cruciate teutone. Ordinul l-a numit Marienburg („Castelul Mariei”). Castelul este un exemplu unic de fortăreață medievală și, la terminarea sa în 1406, a devenit cel mai mare castel din cărămidă din lume. În decembrie 1997 „Castelul Ordinului Teutonic din Malbork” și Muzeul Castelului Malbork au fost incluse ȋn Patrimoniul Mondial UNESCO. Din atmosfera de poveste ne grăbim să ajungem într-un oraș clădit de Cavalerii Teutoni în 1230, Torun.
Înscris în patrimoniul UNESCO din 1997, Torun face parte dintr-o pleiadă selectă de situri emblematice din Polonia. Orașul vechi pare că a încremenit în Evul Mediu, afișîndu-și măreția prin arhitectura superbă, perfect conservată. Din Piața Centrală ne sunt la îndemână Primăria Veche, Muzeul Torun, Biserica Sf. Maria, Casa Memorială Copernicus, Muzeul Turtelor Dulci și ruinele Fortăreței Cavalerilor Teutoni.
De aici fugim înspre Lodz, un oraș pe care mulți îl consideră o anomalie post-industrială. Vorbim de același Lodz care a dat cinematografiei mondiale pe celebrii regizori Roman Polansky, Andrej Wajda sau Kieslowski. Se numără printre cele mai tinere orașe din Polonia, începuturile sale urbane legându-se direct de Revoluția industrială, în special de industria textilă.
Același lucru putem spune și de atracțiile din oraș, majoritatea fiind foste hale industriale sau fabrici transformate în centre comerciale, locuri de agrement, galerii și cafenele. Ne oprim și noi într-un astfel de loc, se numește Manufaktura care ne va uimi irevocabil, îndemnându-ne la cheltuieli pe suveniruri. Cazare la hotel in Lodz.

 Ziua 10. Lodz – Wroclaw – Lodz
Timp liber in Lodz sau excursie optionala la Wroclaw. Vizităm Wroclaw, capitală culturală europeană în 2015. Centrul vechi este, cât se poate de evident, motivul pentru care ne aflăm aici. Construit pe 12 insule și străbătut de numai puțin de 200 de poduri este un labirint de străduțe pline de farmec medieval, clădiri colorate și foarte mulți pitici de bronz. Aceștia sunt emblema orașului și au o poveste interesantă. Se pare că cei 270 de pitici din oraș le reamintesc locuitorilor din Wroclaw de o formă de rezistență inițiată aici împotriva dictaturii comuniste din acestă țară. “Hala Centenarului” din Wrocław a fost înscrisă în anul 2006 pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO.
Din cauza numeroaselor canale și poduri orașul este, de asemenea, numit și Veneția poloneză si fiind totodata si orașul cu cel mai mult spațiu verde din Polonia. Parcul Szczytnicki este punctul de interes al unei retele care se intinde pe ambele maluri ale raului Odra. Cu suprafata sa de peste 110 hectare, parcul ofera multe locatii incantatoare de explorat. Pregatiti aparatele foto si fiti gata sa surprindeti pentru cei de acasa frumusetea Palatului din Wroclaw, cumparat de Frederik cel Mare in 1750, Bisericii Sf Elisabeta, constructie in stil gotic, datand din secolul 14 si avand initial 130 de metri inaltime, dar si a Primariei orasului, aflata in Piata Ryenek, una dintre cele mai de seama piete medievale din Europa. Dupa amiaza intoarcere in Lodz si cazare la acelasi hotel.

 Ziua 11. Lodz – Katowice – Cracovia
Plecăm spre Katowice, dspre care mulți călători pasionați au spus că este cel mai subestimat oraș polonez din punct de vedere turistic. Intram în Kato, cum îl alintă localnici și ne convingem că în era post-industrială, orașul a revenit la viață, fiind un centru cultural cu o dinamică și o creștere extraordinară. Peste tot descoperim foste clădiri industriale cărora localnicii le-au găsit funcționalități din cele mai variate: cafenele cu expoziții de artă, galerii de artă cu servire la mese, restaurante și magazine cu design futurist. Ne oprim la Muzeul Silezian cu ale sale clădiri cubiste, ne exprimăm respectul la Monumentul Insurgenților, apoi ne îndreptăm spre strada pietonală din centrul vechi și admirăm Teatrul Silezian Wyspiansky, iar în Piața Centrală facem poze în fața impunătoarei catedrale gotice Catedrala Domnului.
Katowice are o identitate culturală și etnică interesantă, aici locuind atât polonezi cât și germani și cehi. De altfel urbea se află în regiunea numită Silezia, faimoasă pentru exploatările miniere din secolul trecut. Entuziasmul post-industrial a schimbat complet Katowice, în prezent fiind orașul cu cea mai frumoasă dinamică și un pol al dezvoltării tehnologice. Tocmai de aceea, ne-am propus să vizităm la final Muzeul Istoriei Calculatoarelor.
Dupa amiaza, ne indreptam spre Cracovia pentru cazare.

 Ziua 12. Cracovia – Salina Wieliczka – Budapesta
Mic dejun si program liber in Cracovia. Celor dornici sa extinda aventura le propunem excursia optionala la Salina Wieliczka - „Catedrala subterana a Poloniei”, una din cele mai vechi mine de sare inca in functiune. Inclusa in Patrimoniul Mondial UNESCO, salina este vizitata anual de 1,2 milioane de turisti atrasi de frumusetea ei: statui, trei capele si nu in ultimul rand Catedrala, toate sculptate in sare de catre mineri.
Exista si sali dedicate personalitatilor religioase si politice ale Poloniei, avand importanta istorica. Cea mai impresionanta este sala Kunegunda, pe podeaua careia sunt sculptati diversi pitici, imitand munca minerilor si constituind un omagiu adus acestora si folclorului polonez.
Plecare spre Budapesta - destinatia finala a programului nostru. Sosire si cazare in Budapesta

 

 Ziua 13. Budapesta – Bucureşti
După micul dejun vom pleca spre tara, amintindu-ne cu drag despre toate locurile minunate pe care le-am văzut, nerabdatori sa pornim iar la drum.


A

B

C

D

PELLERIN   PLUS

BEST DEAL

Reducere 130

PROMO

Reducere 90

STANDARD +

Reducere 50

419

+ 175 € ( transport  autocar)=

594 euro

289

+ 175 € (transport  autocar)=

464 euro

329

+ 175 € (transport  autocar)=

504 euro

359

+ 175 € (transport  autocar)=

534 euro

pret de persoana in camera dubla

 

ü  Oferta valabila pentru primele locuri in autocar;

ü  Avans  25% la inscriere;

ü  Diferenta de plata pana la  21 de zile inainte de data plecarii;

ü  GRATUIT  - PELLERIN CLUB CARD , avand incluse asigurarea medicala, storno si de bagaje.

ü  GRATUIT  excursiile la Wroclaw si Salina Wieliczka;

ü  Tarif disponibil si in varianta de transport individual (include serviciile de cazare si asistenta turistica locala);

ü  ATENTIE!   LOCURI LIMITATE!

ü  Oferta valabila pentru ultimele locuri in autocar;

ü  Plata integrala la inscriere;

ü  Nu se accepta modificari sau anulari.

ü  Nu se cumuleaza cu alte reduceri;

ü  ATENTIE!   LOCURI LIMITATE!

ü  Avans  50% la inscriere;

ü  Diferenta de plata cu 60 de zile inainte de data plecarii;

ü  Tarif disponibil si in varianta de transport individual (include serviciile de cazare si asistenta turistica locala);

ü  Nu se cumuleaza cu alte reduceri;

ü  Oferta este valabila pana la  28.02.2019.

ü  Avans 25 % la inscriere;
Diferenta de plata cu 21 zile inainte de data plecarii;

ü  Tarif disponibil si in varianta de transport individual (include serviciile de cazare si asistenta turistica locala);

ü  Nu se cumuleaza cu alte reduceri;

ü Oferta este valabila pana la 30.04.2019.

suplimente&reduceri

·    Supliment de single 175 €

·    Reducere a 3-a persoana in camera  15 €.

·    Reducere copil  6-12 ani  - 25 €,  pentru cazare in camera dubla cu 2 adulti

PREŢUL INCLUDE

• transport cu autocar climatizat, exceptand ziua a 6 (transport public);
• 12 cazari la hoteluri de 2-4*;
• 12 mic dejun;
• ghid însoţitor din partea agenţiei pe traseu.

 

BONUSURI

• transferuri din țară conform programului;
• NOU! Pachet asigurări inclus: asigurare medicală, asigurare storno, asigurare de bagaj pentru posesorii de PELLERIN CLUB CARD
• Reducere 10% la 3 excursii opționale, achitate din tara, pentru posesorii de card PELLERIN CLUB CARD.

 

OPȚIONALE

• Excursie Helsiniki 45€ / pers. (nu sunt incluse biletele de feribot, circa 50 €/ pers. )
• Excursia Wroclaw - 35 €/pers
• Salina Wieliczka - 15 €/pers.

 

NU SUNT INCLUSE ÎN PREŢ

• Intrările la obiectivele turistice (inclusiv în excursiile opţionale), serviciile de ghizi locali, alte taxe şi cheltuieli personale.
• Excursiile opționale pentru grup minim 30 de persoane.


SUPLIMENTE & REDUCERI

• Supliment de single 195 €
• Reducere a 3-a persoana in camera 15 €.
• Reducere copil 6-12 ani - 25 €, pentru cazare in camera dubla cu 2 adulti.

 

PUNCTELE DE IMBARCARE GRATUITA:

BUCUREŞTI              Autogara Centrală - București                  06.30
PITEŞTI                     Petrom ieşire Piteşti Est                           07.30
RM.VÂLCEA              Petrom ieşire Pasarela Nord                    09.00
SIBIU                          Petrom Obor Calea Şurii Mari                  12.00
SEBEŞ                       Rompetrol ieşire Lancrăm                        12.30
DEVA                          McDonald’s GARĂ                                   14.30
TIMIŞOARA               Benzinaria Gazprom Dumbravita             16.30
ARAD                         Benzinaria OMV Calea Timisorii               17.30

 

PUNCTELE DE IMBARCARE CONTRA COST:

PLOIEŞTI             5 € / sens/ pers.                   Petrom METRO                      07.30
CÂMPINA             8 € / sens/ pers.                   Casa Bucur-Popas Km 92      08.00
BRAŞOV              10 € / sens/ pers.                 McDonald's Cal. Bucureşti      09.30
CLUJ                    10 € / sens/ pers.                 Parcare Sigma Zorilor            10.00
CONSTANŢA       12 € / sens/ pers.                 Gara Centrală                         02.00
BUZĂU                 10 € / sens/ pers.                 McDonald`s                             03.00
BRĂILA                12 € / sens/ pers.                  Billa - Calea Buzaului             01.30
GALAŢI                12 € / sens/ pers.                  McDonald's                             01.00
FOCŞANI             10 € / sens/ pers.                  Benzinăria LUKOIL, centru     02.00

Dacă turiştii se îmbarcă dintr-o altă localitate decât Bucureşti, aceştia trebuie să informeze cu minim 15 zile înainte de data plecării agenţia la care s-au înscris.
Transferurile CONTRA COST sunt GARANTATE pentru MINIM 4 persoane (reconfirmare cu 2 - 3 zile înainte de plecare).

Cuvinte cheie: circuit autocar; circuit polonia; circuit tarile baltice; circuit autocar cu plecare din brasov; circuit early booking;

Pentru acest hotel e posibil sa fi aparut si alte reduceri. Pentru oferta actualizata va rugam sa ne contactati

Produse asemanatoare

circuit autocar, circuit benelux, circuite turistice cu preluare din brasov, reduceri early booking circuite, circuit cehia germania benelux

Circuit Cehia - Germania - Benelux
Vezi detalii »

circuit autocar, circuit early booking, circuit, germania, circuit cehia, circuit ieftin, circuit germania cehia autocar brasov, circuit germania cu plecare din brasov

Circuit Germania Romantica
Vezi detalii »

circuit autocar, circuit polonia, circuit tarile baltice, circuit autocar cu plecare din brasov, circuit early booking

Circuit Polonia si Aventura Baltica
Vezi detalii »