Cauta

Newsletter

CRETA – Călătorie ȋn Insula Zeilor

Statiuni:

  • Toate statiunile, Marea Egee

Tipul vacantei: Circuit
Tematica vacantei: Cultural
Modalitate transport: Autocar

Ziua 1. București – Mănăstirea Rila – Riviera Olimpului

Călătoria noastră începe din cea mai modernă autogară din România - Autogara Centrală - București, la ora 6.30 dimineața. Tranzităm Bulgaria. Pe drum, ne vom opri la Mânăstirea Rila, cea mai mare mănăstire ortodoxă din Bulgaria, construită în anul 927. Încadrată spectaculos de păduri seculare, zidurile mănăstirii se dezvăluie ca după un voal verde-străveziu cu câteva clipe înainte de a ne opri. Viața monahală are asupra noastră un efect hipnotic. Liniștea este elementul dominant. În muzeul mânăstirii putem vedea Crucea lui Rafail, o cruce sculptată în lemn cu niște detalii splendide.

Ne continuăm drumul şi ne îndreptăm spre hotelul nostru situat pe Riviera Olimpului. Cazare la hotel.

 

Ziua 2. Riviera Olimpului– Meteora - Atena

Kalimera!(Bună dimineața!). Noua zi promite tot ce e mai bun din două lumi atât de diferite și totuși atât de similare: Meteora și Atena, un lăcaș sfânt și o capitală a zeilor.

Prima oprire va fi la Meteora, al doilea centru monastic ortodox al Greciei, după Sfântul Munte Athos, și monument ocrotit de UNESCO. Aici ne vom delecta câteva ore cu peisajul magnific, cu zidurile mănăstirilor așezate chiar pe crestele stâncilor înalte ca niște fortărețe redutabile. Aflat într-o pădure de stânci, deasupra Mării Egee, complexul Meteora mai găzduiește 6 mânăstiri, din 24 câte au fost inițial, ruine și peșteri ale sihaștrilor. Dintre cele mai cunoscute din centrul monahal, amintim mânăstirile Marele Meteor, Varlaam și Sfânta Treime. Cea mai importantă mănăstire din complex este cea a Marelui Meteor, construită în secolul XIV. Regina Maria a României a fost prima femeie care a vizitat această mânăstire, în anul 1921.

Moment derăgaz (timp liber):

După ce ne-am încărcat sufleteşte, ne oprim la Atelierul de pictat icoane bizantine -  Zindros, situat la polelele Meteorelor.  Cu ajutorul ghidului avem ocazia de a descoperi  câteva dintre tehnicile folosite la pictarea acestor obiecte de cult. La  finalul turului puteţi achiziţiona şi dumneavoastră una dintre aceste icoane lucrate manual de către meşterii locali.

După vizitarea locurilor sfinte, continuăm drumul spre Atena, leagănul civilizației occidentale. Cazare în Atena.

 

Ziua 3. Atena  -  Acropole,  Piata Omonia  -  Cap Sounion

       Pornim motoarele, dimineața devreme, după micul dejun. La fiecare pas ne lovim de mitologie, facem salturi în timp, de la titani până la zeii din Olimp, ajungând la unele dintre cele mai cunoscute monumente din Atena. Însoţiţi de către ghidul local vom vizita situl Acropolis, în care vom descoperi Partenonul, Teatrul lui Dionis, Templul lui Nike, Templul Erechtheion și Sanctuarul Asclepius. Vom explora Templul lui Zeus, Antica Agora, Templul lui Hefaistos și vechiul cimitir Keramikos. Vom afla miturile grecilor despre zeii și eroii lor și adevărurile din spatele lor, totodată bucurându-ne de priveliști minunate.

Ne continuăm vizita în Atena cu un tur panoramic  de oraş:  Palatul Parlamentului, Piaţa Sintagma, Academia, Universitatea, Piaţa Omonia, Stadionul Olimpic.

O campanie recentă care promovează capitala Greciei sună astfel: “Vorbește ateniana! Fii atenian!”. Un îndemn simplu căruia nu ne putem împotrivi. Iar cel mai bun mod de a învăța limba atenienilor este prin a repeta specialitățile grecești, citind meniul la o taverna din cartierul Plaka.

 

Moment de răgaz (timp liber):

O cină într-o tavernă din cartierul Plaka din Atena trebuie savurată precum o avalanșă de senzații. Iar experiența culinară este ca o călătorie prin toată Grecia - cu insule, mări, munți și grădini verzi, roditoare. Savurează fiecare înghițitură din tradiționalele souvlakitzatziki, sau dolmadakia (versiunea grecească a sarmalelor), dar și peștele și fructele de mare proaspete. Stropește-le din plin cu un pahar de vin autohton, ouzo sau tsipouro. Iar desertul din iaurt bogat, biscuiți crocanți, migdale și nuci peste care se varsă câțiva stropi de miere de culoarea chihlimbarului te vor face să vorbești grecește.

                După turul istoric, avem program liber în Atena sau, opțional, cei care simt că vor să mai descopere Grecia, locurile ei pitorești și zeii săi măreți, sunt invitați să viziteze Cap Sounion, situat  în sudul Peninsulei Attica,  renumit atât pentru rolul de sanctuar de la malul mării, cât și pentru ruinele Templelor Ateneiși ale lui Poseidon. Dacă vă doriți să urmăriți un apus de soare grecesc, deasupra mării, însoțiți de zeul apelor, atunci haideți în excursia la Cap Sounion si nu veti regreta.

       Ne întoarcem în capitala Greciei şi ne cazăm la acelaşi hotel.

 

  • Ziua 4.  Atena  - Micene -  Nafplio – Epidaurus - Corint  -  Piraeus 

       Mic dejun. A doua zi ne rezervă și mai mult timp pentru a explora Capitala, în caz că vrem să căutăm suveniruri sau să vizităm complexul muzeal Benaki, cu o colecție impresionantă de obiecte și artefacte din perioada creștin-bizantină, islamică, dar și porțelan sau jucării antice provenind din China antică. Cei pasionați de sportul rege ar putea face un ocol scurt pană la  stadionul celei mai iubite echipe de fotbal din Grecia, FC Panathinaicos, înconjurat de parcuri intinse.  

Pentru cei care doresc să descopere şi alte locuri frumoase ale vechii Grecii vă  propunem excursia opţională în Peloponez considerată pe drept #inima Eladei, locul în careHercule a învins leul din Nemeea, și unde a fugit Paris al Troiei cu frumoasa Elena. Potrivit legendei, Peloponezul este locul de unde au pornit Argonauţii în căutarea lânii de aur.  Prima noastră oprire va fi la  Canalul Corint, un canal artificial care leagă Golful Corint din Marea Ionică de Golful Saronic din Marea Egee. Canalul a fostconstruit între anii  1881 – 1893  şi are o  lungime de 6,3 km .

 

Moment de răgaz (timp liber):

Ia-ți camera foto și inima în dinți și păşeşte pe pasarela care leagă Grecia Continentală de Peninsula Peloponez,  situată la circa  100 m înălţime faţă de nivelul mării.  De aici poți cuprinde cu pivirea cele două mari: Ionică şi Egee.

Ne continuăm excursia noastră prin Peloponez cu oprire la Micene, unde descoperim Mormântul lui Agamemnon dar şi ruinele fostei cetăţi, înconjurată de  “ziduri ciclopice”, construite conform legendei de către fiinţe mitologice. Situl arheologic de aici a fost inclus în Patrimoniul Cultural Mondial UNESCO încă din 1999 iar în cadrul  Muzeului de Arheoologie vei descoperi o impresionantă colecţie de obiecte şi artefacte ce atestă tradiţiile şi istoria civilizaţiei miceniene, cel mai faimos exponat fiind masca de aur a regelui Agamemnon. Urmează Nafplio, unde privirile ne sunt furate de  fortificaţiile Castelului Palamidi, strategic ridicate pe faleza înaltă şi stâncoasă pentru a face faţă atacurilor ce ameninţau odinioara ţinuturile Peloponeze. Excursia noastră se încheie cu Epidaurus, locul naşterii lui Asclepios, zeul Medicinei. Teatrul Antic de aici este considerat ca având cea mai bună acustică din lume.

Întoarcere la Atena pentru îmbarcare pe feribotul spre insula Creta. Noapte la bord în cabine de 4 locuri.

 

  • Ziua 5. Heraklion   - Palatul Knossos - Hersonissos

         Sosire dimineaţă în Heraklion, capitala insulei. Luăm pulsul insulei şi ne îndreptăm spre o tavernă din port unde putem servi micul dejun.

Moment de răgaz (timp liber)  :

Încercaţi  cu încredere produsele de patiserie şi neapărat savuraţi un Caffé Frappé , o băutură rece, facută din cafea instant. Originar din Grecia, Frappe-ul  a devenit popular după cel de-al II-lea razboi mondial, atunci când ideea de a ieţi în oraş să bei o cafea a început să prindă contur. Cafeaua este amestecată cu zahăr şi este agitată cu ajutorul unui shaker sau al unui mixer manual. Procesul durează un minut, conţinutul este apoi turnat în pahar peste care se adaugă gheaţă, apă rece şi lapte.

Ne pornim la drum şi pătrundem încet ... încet în atmofera celei mai  mari insule din Marea Mediterană, iar prima noastră oprire va fi  -  Palatul Knossos, unde vom afla mai multe despre civilizația minoică.

Knossos este cel mai mare sit arheologic din Creta, cu ruine ce datează din epoca bronzului. A fost centru politic și religios al culturii minoice. Palatul a fost reconstruit cu materialele originale excavate, cu fresce și coloane din vremurile regelui Minos. De admirat în palat sunt Camera Tronului, cu paznicii grifoni, și Camera Reginei, cu baia proprie, având cadă din teracotă şi cu ceea ce se spune a fi prima toaletă cu rezervă de apă.

Încheiem această prima zi pe insula Creta cu drumul până în Hersonissos pentru cazare. Cina la hotel.

 

Ziua 6.  Acvariul– Platoul Lassithi – Manastirea Kera – Pestera lui Zeus

Mic dejun.  Program liber.  Vă propunem o excursie opţională pe platoul Lassithi şi culminând cu Peştera lui Zeus.  Începem ziua într-o manieră relaxantă, cu o vizită la Acvariul din Hersonissos (Aquaworld Aquarium), unde vom vedea o mare diversitate de specii de pești, reptile și moluște și unde vom fi încurajați să interacționăm cu multe dintre vietăți.

Continuăm excursia spre Platoul Lassithi, situat la o altitudine de 900 de metri, de unde se înalță munți cu vârfuri ce depășesc 2.000 de metri. Ne întâmpină un peisaj de o frumusețe rară, în care siluetele celor 10.000 de mori de vânt seamănă cu o armată de uriași, gata să apere Hellas-ul de entuziaștii călători. Observăm că multe dintre mori încă mai funcționează. Continuăm explorarea insulei căutând nimfele și Peștera lui Zeus, asociată cu legenda antică Dikteo Antro, care spune povestea Zeiţei Rheea. Pentru a scăpa de soţul ei Cronos, care îşi înghiţea rînd pe rând copiii de îndată ce se năşteau, Rheea se adăposteşte în această peştera unde îl naşte pe Zeus. Aici a trăit şi a crescut Zeus până când a venit momentul să-l poată răsturna pe Cronos, devenind astfel tatăl tururor zeilor .

Moment de răgaz(timp liber):

Vă propunem un program inedit şi ne îndreptăm spre Eco Zoo Park în Lasinthos, ofermă tradiţională de familie. În cadrul parcului zoo vedem ponei, măgăruşi, cai, oiţe dar şi celebra capriţă cretană Kri – Kri, specie de capră sălbatică aclimatizată doar în această insulă. Pe lângă parcul de animale trecem în revistă atelierul de ţesut covoare, de olărit, de făcut lumanari, de uscat plante medicinale dar şi mica bisericuţă care ne umple de o linişte interioară deosebită. Ne vom delecta cu preparate culinare cretane şi la final după ce degustăm dulceaţa de măsline şi gemul de roşcove putem cumpăra şi pentru cei de acasă.

Tot pe Platoul Lassithi vom găsi și Mănăstirea Kera Kardiotissa, faimoasă pentru găzduirea unei icoane făcătoare de minuni, pictată de Sfântul Lazăr. După un moment de reculegere, pornim înapoi spre Hersonissos. Cazare şi cină la acelaşi hotel.

 

Ziua 7.  Cetatea Gortyn - Manastirea Kaliviani –Palatul Festos – Matala

Mic dejun.  Program liber  sau  excursie opţională în partea de sud a Cretei. Ne  oprim mai întâi la situl arheologic Gortys, fostă capitală  a Cretei în Epoca romană. Conform unei vechi legende, Gortys a fost numit după fondatorul său Gortys, fiul lui Radamanthys, rege al Phaistos și fratele lui Minos. Aici se află ruinele bisericii Sf Titus, printre primele construite pe insulă, un teatru în aer liber din perioada imperiului roman şi primele table de legi din Europa , sculptate de grecii antici în piatră şi care stau la baza codului juridic de astîzi.  Ne odihnim puţin şi avem timp să facem o fotografie în care să surprindem măslinii vechi de 1 000 de ani, smochinii cu fructele date în pârg dar şi  Platanul lui Zeus. Legenda spune că sub acest platan a adus-o Zeus pe frumoasa Europa.

Ne îndreptăm apoi spre Mânăstirea Kaliviani, unde vom vizita capela construită în secolul al XIV-lea. Continuăm excursia cu vizita palatului minonic din Creta, Festos (Phaistos).Ultima oprire va fi pe plaja din stațiunea Matala, celebră pentru nisipul său auriu. Aici romanii săpau morminte chiar în pereții de gresie ai malului mării. Grotele au fost apoi folosite drept adăpost de către primii creștini.

În cursul după-amiezii ne întoarcem la acelaşi hotel din Hersonissos. Cazare şi cină.

 

Ziua 8.  Rethymno- Chania

Mic dejun. Program liber. Dacă tot am ajuns în Creta, trebuie să vedem cele 2 oraşe veneţiene ale insulei - Rethymno şiChania (Excursie opţională). Intrând în Rethymno, facem un salt în timp, în perioada când negustorii venețieni au avut inspirata idee de a ridica un port ce urma să servească bogata flotă a Republicii Venețiene în tranzitul lor spre Asia Mică. De la venețieni, orașul a primit o moștenire spectaculoasă. În Palia Poli, orașul vechi, ne plimbăm pe străduțele înguste flancate de casele viu colorate, lipite una de alta. Rethymno face parte din patrimoniul UNESCO datorită faptului  că este cel mai bine conservat oraș medieval din Grecia. Faima Fântânii Rimondi ne obligă să ne îndreptăm pașii spre acest edificiu superb. Mai întâi trecem pe sub bolta Porții Guora, facem inventarul magazinelor de suveniruri și cafenelelor cochete, apoi ajungem la fântâna construită de venețieni. Urmăm sfatul ghidului nostru și ne îndreptăm spre Logia Venețiana, palatul guvernatorilor veneţieni. Drămuim minutele ca să ajungem la Muzeul de Arheologie și la Muzeul Vieţii Marine. Ne mai atrage atenția, o clădire stranie cu o cupolă hemisferică încadrată într-un cub, Moscheea Sultan Ibrahim. Ne întoarcem spre faleza vechiului port, ocupată aproape complet de şirul de taverne, unde luăm o scurtă pauză pentru a face poze. Este scena perfectă pentru a suprinde spiritul acestui oraș. Încheiem pelerinajul nostru în Rethymno la vechea fortăreața venețiana, Fortezza, gata să țină piept și astăzi raidurilor de pirați.

 

Moment de răgaz (timp liber) :

În satul Zoniana, care se află la mijloc de drum între Rethymno și Heraklion, facem un popas la pictorul Potamianos Dionysos care a avut ideea neobișnuită de a deschide un Muzeu al figurilor de ceară cretan. După mai bine de 40 de ani de trudă, în muzeul lui „locuiesc” mai bine de 80 de personalități istorice cretane. Dacă vrei să-ți faci o poză împreună cu celebrul pictor El Greco, acum e momentul oportun.

 

 

Continuăm spre Chania, portul venețian al Cretei, se prezintă cu crânguri de măslini și portocali, vechi clădiri construite în stiluri venețiene și turcești, așezate de-a lungul străduțelor înguste, mici mânăstiri și priveliști de poveste. Promenada de la malul mării este ca o pictură impresionistă care a prins viață, zidurile clădirilor colorate se întrepătrund, creând iluzia unei pânze cu acuarele. Aici ne oprim la una dintre zecile de taverne care ne fac poftă cu meniul de la intrare scris pe tăblițele verzi. Priveliștea este încântătoare, orizontul  fiind dominat de Farul Genovez din capătul digului.  Mergem și noi să prindem cadrele perfecte de luat acasă. Secretul este să faci pozele mai spre sfârșitul zilei, când lumina e mai blândă și poți imortaliza apusul în mare.

În cursul după amiezii ne întoarcem la hotelul nostru pentru cină şi cazare.

 

Ziua 9 .   Heraklion – Agios Nikolaos

Mic dejun. Program liber. În ultima noastră zi pe insulă vă propunem o excursie opţionaăa în partea estică a Cretei.  Pornim la drum şi ne oprim în Agios Nikolaos, numita după „Sfântul Nicolae”, patronul marinarilor, una dintre cele mai cunoscute stațiuni din Golful Mirabello. Orașul aflat pe un teren deluros are un mic port de yachturi și bărci, arhitectură modernă și zeci de magazine cu tot felul de suveniruri. După-amiază ajungem la plaja Vai, faimoasă datorită celei mai mari păduri naturale de palmieri din Europa. Ne vom relaxa şi  vom petrece o frumoasă zi la plajă sau dacă alegeţi să rămâneţi la umbră..... tavernele ascunse sub frunzele de palmier vă fac şederea mai placută.

În cursul după-amiezii întoarcere la acelaşi hotel. Cazare şi cină.

 

Experiență: ritm și gusturi tradiționale

Încheiem ultima seară în Creta cu o cină tradițional cretană (optional). Îmbrăcați în port popular, localnicii ne vor întâmpina cu ritmuri de Zorba dansat pe pahare de vin, cântece la liră și arome de miere, ulei de măsline și ierburi cretane. Vom gusta raki și brânzeturi de capră, vom dansa până în zori și vom sta la povești cu cretanii.

Ne intoarcem la hotel cu amintiri frumoase despre insula Creta. Cazare la acelasi hotel din Hersonissos.

 

Ziua 10 .    Heraklion -  Bucuresti

Mic dejun. Mic dejun. Antio, ta leme sindoma!...! (La revedere, ne revedem

curând...!) Lasăm în urmă frumoasele locuri pe care le-am vizitat si ne îndreptăm spre aeroportul din Heraklion pentru zborul spre casă. 

 

De la 345 €

+ 195 euro (bilet de avion, transfer si transport autocar local)

10 zile

Autocar + avion

 

DATE DE PLECARE 2020:

23.04; 25.05; 03.10*

 

Preţul include

  • transport cu autocar/minibus climatizat;
  • 8 nopți de cazare la hotel de 3*
  • 8 mic dejun;
  • 5 cine la hotelul din Creta ;
  • 1 noapte pe feribot în cabine interioare cu 4 paturi, fără fereastră, cu grup sanitar propriu;
  • Gratuit – excursie Heraklion si Palatul Knossos;
  • bilet de avion Heraklion– Bucureşti;
  • transfer hotel – aeroport.
  • Însoţitor din partea agenţiei pe traseu.

Nu sunt incluse în preţ

·   Intrările la obiectivele turistice (inclusiv în excursiile opţionale), serviciile de ghizi locali,  taxa oras* platibila la hotel, alte taxe şi cheltuieli personale.

Excursiile opționale, pentru minim 30 de persoane.

Cuvinte cheie: manastirea rila meteora atena cap sounion corint micene epidaurus br agios nikolaos palatul knossos rethymno chania creta grecia;

Pentru acest hotel e posibil sa fi aparut si alte reduceri. Pentru oferta actualizata va rugam sa ne contactati

Produse asemanatoare

circuit autocar grecia, circuit avion grecia, circuit creta, creta calatorie in insula zeilor, circuit creta aprilie, circuit creta octombrie, manastirea rila, meteora, atena, cap sounion, corint, micene, epidaurus, agios nikolaos, palatul knossos, rethymno, chania

Circuit - Creta Calatorie in Insula Zeilor
Vezi detalii »

circuit autocar grecia, circuit bulgaria grecia, circuit turistic grecia, circuit ecomandat grecia, excursie cu ghid grecia, veliko Tarnovo, manastirea Rila, meteora, termopile, atena, cap sounion, canalul corint, epidaurus, nafplio, micene, delphi, sofia, circuit grecia legendele olimpului

Circuit Grecia - Legendele Olimpului
Vezi detalii »

circuit autocar grecia, circuit avion grecia, circuit zakynthos, misterele peloponezului si farmecul ionicelor, circuit zakynthos mai, circuit grecia iunie, circuit zakynthos ctombrie, manastirea rila, meteora, atena, cap sounion, corint, micene, epidaurus, sparta, olympia, zakynthos

Circuit Grecia Misterele Peloponezului si Farmecul Ionicelor
Vezi detalii »