Cauta

Newsletter

Sarbatori Pascale in Insula Thassos

Statiuni:

  • Thassos, Grecia

Tipul vacantei: Circuit
Tematica vacantei: Cultural
Modalitate transport: Autocar

  • Ziua 1. (16.04) București – Salonic

Plecăm din București seara, tranzităm Bulgaria, iar aproape de răsăritul soarelui vom fi deja aproape de Grecia, destinația noastră finală.

 

  • Ziua 2. (17.04) Salonic – Insula Thassos

Astăzi ne continuăm drumul prin Grecia și mai întâi vizităm Salonic, o metropolă deosebită aflată pe malul Mării Egee. Pentru că atunci este Vinerea Mare (Megali Paraskevi), prima oprire va fi la cea mai mare biserică din întreaga țară, Biserica Sf. Dumitru. A fost ridicată chiar pe locul în care Sfântul Dumitru a fost ucis pentru că a refuzat să renunțe la religia sa. Pe lângă vizita la impunătoarea biserică, vom lua parte la procesiunea epitafului, împodobit cu flori, iar seara este purtat pe străzile din Salonic. Vom merge apoi într-un tur pietonal către cel mai fotografiat monument din oraș, Turnul Alb. Clădirea oferă o panoramă a țărmului și găzduiește Muzeul Bizantin, unde se află numeroase mozaicuri, bijuterii și icoane de valoare inestimabilă.

 

Moment de ragaz:

Frappe răcoritor

Încearcă produsele de patiserie elene și, neapărat, un caffe frappe, perfect pentru zilele toride de vară. Originar din Grecia, frappe-ul a căpătat popularitate după cel de-Al Doilea Război Mondial, atunci când oamenii au început să iasă în oraș pentru a bea o cafea. Se prepară foarte repede, cu ajutorul unui shaker sau al unui mixer, din cafea instant îndulcită ușor, gheață și lapte!

 

Cu greu ne despărțim de încântătorul Salonic și mergem în portul Keramoti pentru a lua feribotul cu destinația Thassos. Debarcăm în Limenas după aproximativ 40 de minute și mergem la hotel pentru cină și odihnă, în Skala Potamia.

 

  • Ziua 3. (18.04) Thassos – tur de insula

Una dintre cele mai verzi și mai cuceritoare insule ale Greciei, Thassos ne-a așteptat să îi descoperim frumusețea naturală, cu plaje primitoare și însorite, cât și tradițiile premergătoare Sărbătorilor de Paște. După mic-dejun, pornim în explorarea insulei. Mai întâi, ne oprim la Mânăstirea Arhanghelului Mihail, un complex monahal plin de calm, iar de aici plecăm spre Potos, una dintre cele mai vibrante stațiuni ale insulei, unde vei avea timp pentru a servi masa de prânz asigurata la taverna Irene și, de ce nu, pentru o scurtă plimbare pe malul mării. Ajungem și în capitala insulei, Limenas, și ne plimbăm prin bazarul din centru, plin de culoare și de viață.

 

Moment de ragaz  :

Aromatul ulei din Panagia

Insula Thassos este renumită pentru uleiul de măsline, mierea și vinul produse încă din antichitate aici, așa că nu putem rata o vizită la o fabrică autentică, în satul tradițional Panagia. În mijlocul livezilor bogate, vei vedea vechiul proces de extragere a uleiului și, bineînțeles, vei putea lua cu tine câteva sticle și alte produse artizanale.

 

Spre seară, ajungem la hotel, cinăm și ne pregătim pentru cel mai important moment al călătoriei noastre, Sfânta Noapte de Înviere. La miezul nopții participăm la Slujba de Înviere de la Biserica din Potamia.

La întoarcerea în hotel vom fi primiți cu Mageiritsa, o supă delicioasă care se mănâncă în Noaptea de Înviere, cu Tsoureki (un fel de cozonac) și, desigur, ouă roșii.

 

  • Ziua 4. (19.04) Hristos Anesti!

Hristos a înviat! Celebrăm Paștele în stil elen, cu un prânz special la restaurantul hotelului. Precum localnicii, vom savura preparate tradiționale pascale grecești, în timp ce ascultăm muzică live, vom socializa și ne vom bucura de ziua de sărbătoare cum se cuvine.

         

  • Ziua 5. (20.04)  Thassos

După mic-dejun, ai toată ziua la dispoziție să explorezi insula pe îndelete.

Thassos este locul ideal pentru persoanele aflate în căutarea relaxării absolute. Mică, dar cochetă, insula te face să simți stilul de viață grecesc, atât de calm și vesel. În plus, prețurile accesibile și localnicii foarte ospitalieri te fac să uiți de toate grijile de acasă!

 

Moment de răgaz:

Plimbare pe faleză

Dacă îți place să te plimbi pe malul mării, chiar și atunci când nu poți înota, nu rata una dintre cele mai bune plaje ale Greciei, Golden Beach. Este cea mai mare plajă din Thassos și te așteaptă cu ape curate de smarald și vegetație atât de spectaculoasă încât vei crede că ai ajuns la tropice. Ia cu tine aparatul de fotografiat și o cafea și experiența va fi completă!

Opțional - Seară tradițională elenă

Pentru a descoperi mai pe îndelete cultura greacă vom experimenta o cină cu preparate locale și muzică folclorică la Taverna Iatrou din Theologos, un local primitor condus de o familie simpatică. Ne vom bucura de o panoramă senzațională cu pitorescul sat și vom savura cea mai populară specialitate din meniu si gusta vinul autentic grecesc  cat si alte băuturi specifice. Kalí órexi! (Poftă bună!)

 

  • Ziua 6. (21.04)   Thassos – Kavala - Bucuresti

Astăzi ne luăm la revedere de la spectaculoasa insulă Thassos. După mic-dejun, facem o scurtă oprire în Kavala, frumosul oraș în formă de amfiteatru. Continuăm drumul spre România, unde vom ajunge pe timpul nopții. Ne întoarcem acasă zâmbitori și cu o mulțime de amintiri plăcute din țara lui Hercule și a zeilor. Antio, ta leme sindoma!...! (La revedere, ne revedem curând...!)

 

Tarif 269€

 6 zile - Autocar

 

DATA DE PLECARE 2020:

16.04

 

Preţul include:

  • transport cu autocar climatizat;
  • 4 nopți de cazare laHotel Aloe (sau similar);
  • 4 mic dejun + 3 cine;
  • Pranz festiv de Paste;
  • Tur de Salonic si vizita Man. Sf. Dumitru;
  • Vizita Kavala;
  • Însoţitor de grup din partea agenţiei pe traseu.

 

Nu sunt incluse în preţ

Biletul de ferryboat (Keramoti – Limenas – Keramoti)  – aprox. 12 euro/pers. dus-intors (se achita la ghidul insotitor);

·   Excursiile optionale se organizeaza pentru grup minim de 30 pers.

Intrările la obiectivele turistice (inclusiv în excursiile opţionale), serviciile de ghizi locali,  alte taxe şi cheltuieli personale.

Cuvinte cheie: salonic insula thassos kavala grecia;

Pentru acest hotel e posibil sa fi aparut si alte reduceri. Pentru oferta actualizata va rugam sa ne contactati

Produse asemanatoare

circuit autocar grecia, circuit avion grecia, circuit creta, creta calatorie in insula zeilor, circuit creta aprilie, circuit creta octombrie, manastirea rila, meteora, atena, cap sounion, corint, micene, epidaurus, agios nikolaos, palatul knossos, rethymno, chania

Circuit - Creta Calatorie in Insula Zeilor
Vezi detalii »

circuit autocar grecia, circuit bulgaria grecia, circuit turistic grecia, circuit ecomandat grecia, excursie cu ghid grecia, veliko Tarnovo, manastirea Rila, meteora, termopile, atena, cap sounion, canalul corint, epidaurus, nafplio, micene, delphi, sofia, circuit grecia legendele olimpului

Circuit Grecia - Legendele Olimpului
Vezi detalii »

circuit autocar grecia, circuit avion grecia, circuit zakynthos, misterele peloponezului si farmecul ionicelor, circuit zakynthos mai, circuit grecia iunie, circuit zakynthos ctombrie, manastirea rila, meteora, atena, cap sounion, corint, micene, epidaurus, sparta, olympia, zakynthos

Circuit Grecia Misterele Peloponezului si Farmecul Ionicelor
Vezi detalii »